Tu unde visezi?

11

Știți prea bine că din când în când vine acel moment în care vrem să spunem STOP agitației de zi cu zi și să ne cuibărim undeva unde să nu fim deranjați și să putem să fim doar noi cu gândurile și visele noastre, noi și ploaia, noi și o pisică care toarce sau noi și cartea aceea bună.

Fiecare locuință cred că are sau ar trebui să aibă minim un loc special, un colțișor intim unde totul stă în loc, un spațiu în care creierul își pornește motoarele dimineața sau își dă un restart la sfârșitul zilei. Pentru unii, acest colțișor magic poate fi un simplu fotoliu de unde își beau cafeaua și visează cu ochii deschiși, pentru alții poate fi balansoarul sau hamacul din grădină, unde se pierd citind dintr-o carte interesantă.

Sursă foto: www.instagram.com/faviro_locuintefrumoase

Pentru mine, acel spațiu din casă în care îmi place să visez este balconul. Cu toate că încă stau la apartament și îmi lipsește mult o curte cu grădină, balconul este locul în care pot să mă retrag atunci când nu pot să ies afară să mă bucur de o gură de aer nou. Avantajul apartamentului în care locuiesc acum este tocmai priveliștea frumoasă de la balcon. În fiecare seară îmi place să descopăr culorile aprinse ale apusului, iar zilele cu nori pufoși îmi aduc de fiecare dată un zâmbet și îmi fac pur și simplu ziua mai frumoasă. Da, am nevoie de atât de puțin!

Foto arhivă personală

Balconul este momentan neamenajat pentru că blocul a fost reabilitat, balconul a fost închis și au fost puse termopane, dar mi-aș dori mult ca spațiul să fie amenajat pe viitor ca unul de relaxare, perfect pentru băut ceaiul de dimineață și de seară, de stat la povești nemuritoare cu iubitul sau de stat sub o pătură cu ochii în zare și ținut pisici în brațe.

Priveliștea din balcon este absolut minunată, iar ceea ce mai lipsește ar fi o canapea în formă de L, lungă, înaltă până aproape de nivelul geamului, plasată într-un capăt. Pe canapea s-ar găsi pernuțe colorate și o păturică pufoasă, bineînțeles. În partea cealaltă a balconului văd un fotoliu suspendat din ratan împletit (am văzut o grămadă de modele drăguțe pe FAVI.ro) și o măsuță mică rotundă. Nu ar trebui să lipsească nici ghirlandele luminoase pe care le ador și care vor crea seara o atmosferă magică, plină de reverie. Mood-ul ar fi completat cu mici decorațiuni, câteva flori și mini felinare. Ah, abia aștept!

Foto arhivă personală

Dacă tot am pomenit de pisici, ei bine, pentru mine Azu (pe care o puteți cunoaște aici) și Mia (pe care o puteți vedea aici), cele două pisici ale mele, reprezintă și ele un colțișor de reverie, de evadare. Ori de câte ori mă maimuțăresc la ele și le alint, pentru acele momente uit de toate problemele și nu mai există nimic altceva decât iubire. Venirea anotimpului rece le transformă pe amândouă în lipitori care vin la sursa vie (eu) pentru a fura căldură. Dacă am o zi norocoasă, Azu vine și-mi face și masaj (asta dacă am o păturică pufoasă pe mine), deci pot să mă declar 100% răsfățată.

Sunt curioasă, voi ce colțișoare magice aveți prin casă și cum sunt ele amenajate?

Acest text a fost scris pentru SuperBlog 2020.

11 COMENTARII

  1. Cât de frumos ca arata colțișorul tău! Al meu este în dormitor, după ce termin cu iureșul de peste zi, aici îmi găsesc liniștea.
    Mult succes în competiție!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here