Lucruri simple pe care le poți face pentru a proteja planeta (partea a III-a)

10

În partea I și partea a II-a găsești 17 idei numai bune de pus în aplicare dacă îți dorești să protejezi mediul înconjurător. În partea a III-a adaug la listă încă 15 lucruri simple pe care le poți face pentru a proteja planeta. Sper să-ți surâdă măcar o parte din ele și să reușești să le pui în aplicare cât mai curând.


Becuri economice, fluorescente sau cu LED, în locul celor obișnuite. Aceste tipuri de becuri consumă de 7-8 ori mai puțină energie și se încălzesc puțin.


Baterii reîncărcabile în loc de baterii normale. Substanțele dăunătoare din bateriile care sunt aruncate la gunoi în loc să fie reciclate, ajung în sol, iar apoi în apa pe care o consumăm.


Mijloace de transport alernative în locul mașinii personale pentru deplasarea pe distanțe scurte. Dacă drumul până la birou este unul scurt, poți ajunge rapid dacă folosești o bicicletă electrică sau normală sau o trotinetă electrică. Acestea sunt ideale și pentru plimbări. Folosește mașina persoană atunci când nu ai nicio altă alternativă convenabilă.


Oprește apa când te speli pe dinți. Pentru apa ce curge la robinet se consumă energie pentru filtrare, tratare și pompare. Dacă nu lași apa să curgă aiurea, poți economisi mulți litri de apă în fiecare zi.


Nu mânca carne în fiecare zi. Pentru fiecare kilogram de carne de vită se consumă mii de litri de apă și se produce mult dioxid de carbon.


Reciclează sticla. Sticla reciclată reduce poluarea aerului cu 20% și poluarea apei cu peste 50%. O sticlă care nu este recilcată are nevoie de milioane de ani pentru a se descompune.


Reciclează hârtia și astfel vei salva mulți copaci de la tăiere.


Fă duș împreună cu partenerul și astfel vei economisi apă, dar și energia cu care este încălzită apa.


Alege produse second-hand. Donează la rândul tău hainele pe care nu le mai porți sau vinde la un preț rezonabil obiectele pe care nu le mai folosești și care sunt în stare bună.


Alege produse alimentare locale și astfel ajuți la protejarea planetei eliminând noxele eliberate în aer prin transportul acestora.


Închide PC-ul sau laptopul atunci când nu le folosești. O economie de energie înseamă mai puțin combustibil consumat (carbuni, petrol etc.).


Alege produse eficiente energetic, indiferent că vorbim de un bec, aspirator, mașină de spălat sau robot de bucătărie. Pe cât posibil evită plasticul în exces și orice nu poate fi reciclat.


Plantează un copac oriunde poți. Acesta va contribui în timp la absorbția de dioxid de carbon, și, pe lângă asta, este minunat pentru ecosistem.


Nu arunca lichidele periculoase oriunde. În momentul în care uleiul de maşină, detergenţii, substanţele otrăvitoare sau vopseaua ajung în canale, pe stradă sau în apă, acestea se pot întoarce înapoi în casa ta!


Fii un exemplu pentru cei din jur. Familia, copiii, prietenii, oricine poate realiza că orice gest mic contează!

10 COMENTARII

  1. Sticle reciclam si noi de foarte multi ani, pomi plantez anual cam 20 si deja mi-am facut in acest fel o livada minuanata, hartia si plasticul le reciclez si mai sunt multe astfel de exemple 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here