Pui Crispy Strips ca la KFC – rețetă simplă, sănătoasă

0

Nu știu voi cum sunteți, dar eu după ce mănânc KFC, mă simt puțin vinovată uneori, gândindu-mă la baia de ulei în care a fost puiul care acum este în stomacul meu. Puiul de la KFC este bun, este gustos, dar nu-ți permiți să-l mănânci foarte des.

O variantă alternativă ar fi să ți-l faci acasă, și nu în baie de ulei, ci la cuptor. Eu am încercat o rețetă simplă, ușor de preparat, iar puiul a ieșit foarte bun, foarte aproape de adevăratul Crispy Strips de la KFC. Dacă vrei să te simți împlinit adică să păcătuiești puțin poți să-ți cumperi vestitul sos cu usturoi KFC, care, alături de pui, este de vis!

Ingrediente Crispy Strips ca la KFC:

  • piept de pui
  • iaurt grecesc
  • muștar
  • usturoi granulat
  • boia de ardei dulce (sau iute, după preferință)
  • mix condimente pui
  • fulgi de porumb
  • ouă
  • făină de orez (sau de grâu)

Mod de preparare:

Iaurtul, muștarul, usturoiul și condimentele se amestecă într-un bol. În funcție de cantitatea de pui, pregătiți suficientă marinată în care va sta puiul.

Pieptul de pui se taie fâșii și se pune la marinat în sosul preparat. Puiul poate sta la marinat în frigider, de la 1 la 24 ore.

Fulgii de porumb se zdrobesc și se așează într-un bol. Făina de orez se pune într-o farfurie. Se bat ouăle.

După ce pieptul de pui s-a marinat, acesta se trece prin făină de orez, apoi prin ou, apoi prin fulgii de porumb.

Strips-urile de pui se așează într-o tavă în care am pus foaie de copt.

Puiul va sta la cuptor, la foc mediu, timp de aproximativ 30-45 minute, în funcție de cât de groase sunt strips-urile.

Strips-urile mele au ieșit foarte crocante și gustoase. Să-mi spuneți dacă ați încercat rețeta și cum vi s-a părut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here